Cum alegi cafeaua în funcţie de gradul de prăjire?

Cum alegi cafeaua în funcţie de gradul de prăjire?
Tu ştii cum să alegi cafeaua în funcţie de gradul de prăjire? Deşi fiecare persoană are propriile preferinţe atunci când vine vorba de această băutură, populară în întreaga lume, un lucru rămâne acelaşi: cu toţii de dorim o cafea cu gust perfect, iar pentru aceasta este bine de ştiut că gradul de prăjire este un factor determinant. Desigur, există mai mulţi factori care pot influenţa gustul cafelei preferate, cum ar fi vechimea boabelor de cafea, ţara de provenienţă, metoda de prelucrare/preparare sau tipul de măcinare, însă gradul de prăjire rămâne unul dintre cei mai importanţi. Iată deci în acest articol care sunt diferitele niveluri de prăjire şi cum să alegi cafeaua în funcţie de acestea, pentru a te bucura de un gust desăvârşit, care să-ţi încânte papilele gustative în fiecare moment al zilei.

De ce este importantă prăjirea şi care sunt cele mai comune grade de prăjire?

Gustul, aroma şi calitatea unei cafele depind în cea mai mare măsură de prăjire. Şi asta deoarece acesta este procesul responsabil de potenţarea aromei şi intensităţii boabelor de cafea pe care le folosim la prepararea băuturii preferate. Totuşi, deoarece există mai multe grade diferite de prăjire, alegerea cafelei în funcţie de acestea poate deveni o sarcină dificilă pentru majoritatea dintre noi. Tocmai acesta este şi motivul pentru care în continuare îţi vom prezenta cele mai comune niveluri de prăjire şi prin ce se remarcă, pentru ca tu să ştii în cele din urmă ce să alegi şi care este aroma la care să te aştepţi.

Light Roast – prăjire uşoară. Folosit în mare parte pentru păstrarea gustului şi aromei boabelor de cafea, acest grad de prăjire este potrivit atunci când îţi doreşti o băutură cu mai multă cofeină, dar în acelaşi timp cu o aromă cât mai naturală, cu note florale.
Temperatură de prăjire: 175-200 grade Celsius. În cazul Light Roast, boabele de cafea sunt prăjite până când se formează prima crăpătură. Acum poate fi simţit şi clasicul miros de cafea pe care îl cunoaştem cu toţii.
Cele mai populare nume pentru acest grad de prăjire: Light City, Cinnamon, Half City.

Medium Roast – prăjire medie. Utilizat mai degrabă pentru a păstra aroma şi savoarea boabelor de cafea până la o anumită măsură, acest grad de prăjire este potrivit pentru cei care vor să simtă din plin aromele specifice şi extrem de variate ale fiecărei regiuni în parte. Totodată, gradul mediu de prăjire este o opţiune excelentă şi pentru adepţii unui nivel ridicat de aciditate în cafea.
Temperatură de prăjire: 200-430 grade Celsius. De regulă, în cazul Medium Roast, boabele de cafea sunt prăjite până când începe să apară a două crăpătură iar uleiul din interiorul acestora ajunge la suprafaţă,
Cele mai populare nume pentru acest grad de prăjire: Amercian Roast, Regular Roast, City Roast, Breakfast Roast.

Medium Dark Roast – prăjire mediu intensă. Acest grad de prăjire este potrivit pentru a da cafelei preferate un gust mai picant.
Temperatură de prăjire: 220-235 grade Celsius. În cazul acestui nivel, boabele de cafea sunt prăjite atunci când apare cea de-a doua crăpătură, sau puţin după aceea.
Cele mai populare nume pentru acest grad de prăjire: Full City Roast, Vienna Roast, After Dinner Roast.

Dark Roast – prăjire intensă. Acest grad de prăjire este potrivit în special pentru fanii unui gust mai amărui şi mai afumat al cafelei, întrucât în acest caz, gustul şi aroma originală a boabelor este înlocuită cu gustul prăjelii.

Temperatură de prăjire: În acest caz, boabele de cafea trebuie încălzite între 240 şi 250 de grade Celsius pentru a atinge nivelul de prăjire intensă, adică până la apariţia celei de-a doua crăpături şi uneori chiar mai mult după aceea.

Cele mai populare nume pentru acest grad de prăjire: Espresso Roast, Continental Roast, Italian Roast, French Roast.

Acestea fiind spuse, pe baza informaţiilor prezentate anterior, dar şi ţinând cont de preferinţele personale, acum cu siguranţă vei reuşi să faci cea mai potrivită alegere pentru tine în ceea ce priveşte nivelul optim de prăjire al cafelei preferate. În timp ce unii preferă o cafea cu prăjire uşoară dimineaţa, în vederea obţinerii unui boost de energie instant, adepţii unui gust ceva mai predominant, dar cu un nivel de cofeină mai scăzut, optează de regulă pentru o cafea cu prăjire intensă. Fiecare variantă funcţionează, iar dacă eşti dornic să o identifici pe cea care se potriveşte cel mai bine în cazul tău, atunci poţi achiziţiona şi încerca cafea cu diferite grade de prăjire de la Caffe Online.
 

Suport clienti Luni - Vineri 9:30 - 16:00 (pentru apeluri telefonice)

0742294600 contact@caffeonline.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!